Der neue Lehrling des Genies

N-ar trebui să mă mai ating de gălețile de rahat și de gălețile de pișat și ar trebui să învăț să citesc. Eu! Ar trebui să învăț și să mănânc cu tacâmuri și să intru în serviciul nobilimii. Chiar nobilimea: la Curtea Regală. Șeful de sală m-a îmbrăcat imediat în haine noi după conversația noastră. Hainele noi nu mă mănâncă. Nu trebuie să le stric și n-ar trebui să mai cobor în pivniță. De acum înainte, ar trebui să stau departe de Roman și de ceilalți.

Ich schaue mich in der Kammer unter dem Dach um, die der Maitre mir zugewiesen hat. Sie hat ein Fenster. Es besteht aus Butzenscheiben, und man kann es sogar öffnen. Von der Straße riecht es nach geräuchertem Fisch, gebratenen Würsten und Pfannkuchen. Es ist Markttag, und die Marketender haben ihre Verkaufsstände schon aufgebaut, die Imbissverkäufer brutzeln ihre Köstlichkeiten.

Ich habe Hunger. Ich habe die erste Nacht meines Lebens in einem richtigen Bett geschlafen. Sogar ein Nachthemd habe ich an! Ich ziehe es aus, lege es sorgsam gefaltet auf die feinen Kleider, die ich auf Geheiß des Maitres gestern Abend noch anprobieren musste und die ich ehrfürchtig und akkurat auf der Truhe neben dem Bett gestapelt habe.

Man kann nicht sagen, dass ich gut geschlafen hätte. Zu aufgeregt war ich, und zu weich waren die Füllen, auf die der Maitre mich gebettet hat. Ich bin es nicht gewohnt, in meiner Lagerstatt zu versinken. Unruhig wälzte ich mich zwischen Laken und Decke. Mir fehlte das Schnarchen meiner Gefährten. Mir fehlte das gelegentliche nächtliche Fluchen und Schlagen nach Flöhen und Mücken.

Din obișnuință, îmi verific corpul gol pentru a vedea dacă am mușcături de ploșnițe. Niciuna! Sub fereastră este o măsuță cu un castron și un ulcior cu apă. Săpunul este lângă ea. Șeful de sală ne-a învățat totul despre curățenie. Mă spăl cu grijă și folosesc prosopul alb imaculat care este, de asemenea, furnizat. Îl am doar pentru mine!

Sunt indecis ce să fac. Soarele e deja spre sfârșitul dimineții. Am dormit toată ziua; nimeni nu m-a trezit. Roman și ceilalți probabil că au terminat deja prima rundă și acum aruncă excrementele în fața porților orașului până când vor putea fi folosite ca îngrășământ și au dus cutiile cu urină tăbăcarilor de lângă râu.

Mir fällt ein, wie die Leute in der Stadt uns spöttisch nennen: „Goldgräber“. Ja, wir machen aus Scheiße Gold, und der Maitre verdient gut daran; ein einziger Blick in diese Kammer reicht, um das zu bestätigen. An der Wand, gegenüber dem Fenster, hängt sogar ein Bild. Ich trete näher, um es zu betrachten.

Pictura nu e mare, dar e pictată în ulei și de aceea probabil e scumpă, asta îmi dau seama, chiar dacă n-am văzut multe picturi, mai ales doar în biserici. Aceasta nu-l înfățișează nici pe Hristos, nici o cruce, ci doar o femeie. Mă apropii de perete ca să pot vedea detaliile.

Schön ist sie nicht, diese Frau, aber von hohem Stand, das ist klar. Ich erkenne das nicht nur an ihrer Kleidung aus Seide und Brokat, sondern vor allem an ihrem hochmütigen Lächeln. Sie schaut mich direkt an, beunruhigend vertraut. Ihr Haar ist so strohblond wie meines, ihr Scheitel ist von einem Diadem gekrönt. Sie trägt viel Schmuck; um den Hals eine Perlenkette, um beide Handgelenke goldene Armbänder. Jeden ihrer Finger umfasst ein Ring, mit Edelsteinen besetzt.

Diese Hände haben niemals gearbeitet, das kann man auf den ersten Blick sehen. Schon das Halten eines Weinkelches dürfte sich für ihre Besitzerin schwierig gestaltet haben, allzu nahe kommen sich die ganzen Diamanten, Smaragde und Rubine an ihren Fingergelenken.

Avea mâinile împreunate în fața taliei. O blană de hermină îi era înfășurată în jurul umerilor. Aceasta era... este?... o prințesă, poate chiar o regină, asta e clar. De ce îmi pare atât de familiară? Nu m-am mișcat niciodată în astfel de cercuri.

Während ich mich dem Gemälde neugierig nähere, donnert es draußen. Merkwürdig: Der Tag schien klar, kein Gewitter im Anzug. Ich gehe zum Fenster und schaue auf den Marktplatz.

O mare agitație a izbucnit acolo. Un crater căscat se căscă în mijlocul pieței. Mai multe tarabe ard; o căruță trasă de cai a intrat în ele și este și ea cuprinsă de flăcări. Un bărbat se zvârcolește pe jos, țipă și încearcă să înăbușe hainele care ard. Cioburi de ceramică spartă zac împrăștiate în jurul lui; o femeie îngenunchează lângă el, făcându-și semnul închinării.

Männer haben Eimer ergriffen und bilden eine lange Kette zum Stadtbrunnen, um die Feuersbrunst zu löschen, die sich gierig verbreitet, vom Planendach eines Marktstands zum anderen springt, ausgestellte Linnentücher und Wollknäuel im Nu verzehrt, Würste und Speckseiten verkohlt, Heuballen entzündet, auf denen Bauern Gemüse und Eier feilboten.

Peste tot se auzeau strigăte și vaiete. Oamenii alergau înconjurați, încercând să salveze ce mai rămăsese din bunurile lor, aruncându-se în flăcări pentru a salva copii, a dezlega măgari și cai – sau furând rapid orice se putea jefui.

Wo ist die Brandwache? Was tun die Gendarmen? Kein Eingriff der Staatsmacht ist erkennbar. Nur von den Türmen der Kathedrale läuten nun die Glocken Sturm, um den Rest der Stadt zu warnen.

Ich werfe mir die neuen Kleider über und mache mich zur Flucht bereit. Was, wenn die Flammen auf das Haus des Maitres übergreifen? Es ist gemauert, ja, als eines der wenigen Privatgebäude in der Stadt. Aber mit Stadtbränden ist nicht zu spaßen, sie können sich rasend schnell verbreiten.

Chiar și astăzi, oamenii încă vorbesc despre incendiul care a însoțit odată urcarea pe tron a regelui nostru. Pentru a ilumina evenimentul istoric, el a declanșat unul dintre îndrăgitele sale spectacole de artificii, reducând jumătate din oraș în ruine. Se spune că a stat pe meterezele castelului său și a salutat cu recunoștință orașul, cu lacrimi de emoție în ochi, pentru că supușii săi îi sărbătoreau domnia înfloritoare cu focuri de tabără.

Ich öffne die Tür und stürze auf die Treppe, auf der die Magd mir begegnet. „Schnell“, ruft sie aufgelöst, „auf den Hof! Der Maitre wartet schon in der Kutsche!“

M-am urcat în grabă lângă șef, pentru prima dată. Trăsura avea scaune tapițate. În ciuda entuziasmului meu, nu am uitat să-l salut pe stăpânul meu cu o plecăciune umilă. El a dat din cap spre mine. „Ați dormit bine? Plecăm mai devreme decât credeam. Nu vom avea prea mult timp să vă pregătim. Cancelarul Marchand a trimis după noi.”

Nobilul Marchand, știam, fusese cancelarul regelui timp de 16 ani. Unii spuneau că timpul lui se terminase, că după atâția ani trebuia să facă loc unor idei noi. Alții susțineau că, fără cancelar, regele nu ar fi putut să se agațe de putere atât de mult timp. Nu am nicio părere despre asta. Nu am fost învățat să am o opinie. Pentru mine, ceea ce contează este ce spune șef de sală. Nimic altceva.

Le Maitre spune: „V-ați spălat? V-ați spălat pe dinți? Mulți la curte au respirație urât mirositoare, dar nu și cancelarul. El va dori să vă examineze cu atenție. Vorbiți doar atunci când li se adresează. Apoi răspundeți scurt. Și începeți întotdeauna răspunsul cu «Maiestatea Voastră» sau «Sire». Nu vă așezați nicăieri neinvitați. Țineți mâinile împreunate la spate și stați drept, dar nu drept. Țineți întotdeauna capul plecat și nu-l priviți pe cancelar în ochi.”

Der Maitre wirft mir einen prüfenden Blick zu. „Und vor allem: Denke immer daran, wem du dies alles zu verdanken hast.“ Er schaut wieder nach vorne, ins Leere, und streichelt den elfenbeinernen Knauf seines Gehstocks, den er zwischen seinen Knien aufgepflanzt hat.

Ich nicke eilfertig. Aber dann muss doch etwas aus mir heraus. „Maitre“, beginne ich schüchtern. – „Ja?“ – „Was ist mit den anderen? Mit Roman und der ganzen Mannschaft? Sind sie in Sicherheit? Wird das Feuer Euer Haus nicht verzehren?“

Maître se întoarce spre mine în timp ce vizitiul îndeamnă caii negri și suntem înghesuiți în spatele trăsurii. Apoi îmi mângâie părul. Într-adevăr, maître-ul mă atinge! „E corect din partea ta să te gândești la tovarășii tăi. Sunt în siguranță. Atenție!”

Er weist aus dem Fenster. Während wir den gewundenen Weg hinauf zum Schloss nehmen, passiert uns der Pumpenwagen der Brandwache. „Sie werden dafür sorgen, dass die Häuser der Reichen nicht in Gefahr geraten, zuerst das unsrige“, sagt der Maitre. „Auf dem Markt freilich und vielleicht auch in den Holzbaracken der Armenviertel wird wohl nicht viel zu retten sein. Und nun mach‘ dir nicht so viele Gedanken, sondern vertraue auf mich. Vor dir liegt ein neues Leben.“

Ein neues Leben. Ich fand mein altes nicht schlecht. Es bot Obdach, Brot und Sicherheit. Was nun kommt, weiß ich nicht.

Wir fahren durch das Tor des Schlosshofs. Der Maitre hält den Soldaten in den Wachhäuschen beiderseits der Zugbrücke nur seinen Spazierstockknauf aus dem Fenster entgegen. Wir dürfen ohne Halt oder Kontrolle passieren. Die Kutsche hält im Hof, und wir stehen vor einem Haufen Scheiße. Taubenscheiße. Sie überkrustet den Boden und türmt sich auf einem Fundament, aus dem sich der halb fertige Leib einer kolossalen Pferdestatue erhebt. 

Coborâm din mașină. Pute urât. Observ pentru prima dată că eu, Roman și ceilalți golim fosele septice doar în oraș, niciodată la castel. Unde urinează și se cacă toți pe aici? Nu există vreun „căutător de aur” ca noi aici, care să scape de rămășițele aristocratice? Duhoarea omniprezentă sugerează că nu e cazul.

Die Treppe, die zum Hauptportal des Schlosses führt, ist allerdings sauber, aus Marmor, steil und ehrfurchtgebietend. Sie weist nach jeweils zehn Stufen – ich zähle genau mit, lesen kann ich nicht, aber rechnen schon, jedenfalls bis hundert oder so – Absätze auf, mit steinernen Ruhebänken versehen. Sind der König und sein Gefolge nicht gut zu Fuß? Müssen sie nach zehn Stufen schon verschnaufen? Warum bauen sie dann so steile Treppen?

În spatele fiecărei bănci se află o balustradă cu busturi (nu știu încă cum se numesc, dar șef de sală mi-l învață mai târziu, când plecăm). Sunt capete, doar cu puțin umăr dedesubt. Toate arată la fel, mereu aceeași față. A regelui, presupun. Are un fel de cârpă pe cap care atârnă mult pe ambele părți și în spate, ondulându-se spre interior. S-ar putea să mă înșel, totuși; totul e doar piatră („tencuială”, mă corectează șef de sală mai târziu).

Apoi ușa. Poarta. Portalul. Soldați stau din nou de ambele părți, dar acești bieți oameni nu au un corp de gardă ca gărzile de la podul mobil. Stau la soare, transpirând; se vede clar: picături de sudoare le curg de pe frunți în ochi, trebuie să clipească, dar se pare că nu au voie să le șteargă. Stau acolo ca niște statui, fără să se uite la noi, ținând două halebarde încrucișate în fața porții, dar își ridică armele imediat ce șef de sală stă în fața lor.

Die zweiflüglige Tür schwingt nach innen. Wir treten ein. Es ist kühl. Das ist angenehm. Aber es stinkt schon wieder. Ehrlich gesagt: wie im Schweinestall, schlechter als bei uns im Schlafkeller. Der Maitre tupft sein Riechtuch an die Nase. Ein Typ in Uniform ist vor uns aufgekreuzt, aber ein Soldat ist er wohl nicht. Waffen trägt er jedenfalls keine, und ich bin mir ziemlich sicher, dass ich ihn jederzeit aufs Kreuz legen könnte.

„Stimatul meu maître d’, cancelarul, ca întotdeauna, vă urează bun venit la curte și vă roagă, dacă nu vă este incomod, ca dumneavoastră și” – o privire piezișă și indignată spre mine – „ăă, anturajul” dumneavoastră să mă urmați imediat în camerele Cabinetului Secret”, spune lacheul.

Wir latschen durch endlose Marmorflure. Sie sind düster, schlecht beleuchtet und mies belüftet. Es stinkt immer noch. Hinter einer Säule mit Engelchen am Kapitell höre ich es plätschern. Kurz darauf tritt ein Livrierter hinter seinem Pinkel-Versteck hervor und richtet sich den Hosenbund.

Sunt obișnuit cu multe; car mereu urină și rahat. Dar aici, în cele mai elegante cercuri ale societății, m-aș fi așteptat la altceva. Pe de altă parte, cine sunt eu să mă aștept la ceva de la palatul regal? Faptul că sunt aici e un miracol.

Cancelarul are puțin timp pentru noi. E un om bun, parfumat și curat. Dar pare agitat, probabil din cauza altor interese în afară de vizita noastră. Îl tratează chiar și pe șef destul de condescendent; n-aș fi crezut niciodată că este posibil. S-a întâmplat ceva amenințător; cancelarul are treburi urgente de stat de rezolvat. Șeful este înțelegător.

Die Audienz ist kurz. Ich weiß nicht, wie wir danach letztlich im Laboratorium von Manacardi angekommen sind. Zu viele Stiegen, zu viele Winkel, zu viele Gemächer und Flure, zu viele Lakaien, die uns den Weg weisen, jeder offenbar immer nur für ein Geschoss oder einen Trakt zuständig.

Nun stehen der Maitre und ich vor der lebenden Legende, dem Großmeister der Weißen Magie, dem Universalgenie und Gelehrten; Meistermaler, Erfinder, Konstrukteur, Visionär, Baumeister: Artobaldo Manacardi. Er sieht erbärmlich aus.

Manacardi, o figură complet neîngrijită, ne face semn brusc să intrăm după ce am zăbovit politicos în prag. Ne apropiem. Alchimistul curții stă într-un fotoliu în spatele unei mese mari de stejar. Întreaga masă este acoperită cu schițe și modele. Creatorul lor și-a întins barba încâlcită, probabil lungă de un metru, undeva printre ele.

Manacardi ist ein bedeutender Mann, das ist bekannt. Aber auch er stinkt, wie dieses gesamte Schloss. Er riecht säuerlich, nach Wein und Alter. Ich schätze den Gelehrten auf mindestens 70 Jahre. Er blickt uns gleichwohl aus hellwachen Augen an, um die sich ein feines Faltengeflecht ausgebreitet hat, als ob eine Spinne ihr Netz gezogen hätte.

„Ah, der Maitre. Ich grüße Euch“, sagt Manacardi. „Ihr seid in Begleitung, wie ich sehe. Darf ich fragen…?“

Maître-ul îl întrerupe: „Ce ne aduce la dumneavoastră? Treburi de stat, stimate maestru. După cum știți cu siguranță, se apropie de regat cu mare grabă – cu cavalerie și tunuri.” Maître-ul desface un document pe care l-a scos din palton. Observ o sigiliu impresionant pe document.

„Wie Ihr, geschätzter Meister, aus dieser Ordre des Kanzlers Seiner Majestät unschwer entnehmen könnt, bringe ich Euch Euren neuen Gehilfen. Er ist ein heller Kopf, gelehrig, diensteifrig, gehorsam und verschwiegen. Mit einem Wort: für Eure Zwecke bestens geeignet. Ich hörte, es gibt eine Vakanz?“

„Într-adevăr”, a răspuns Manacardi, fixându-mă cu privirea sa pătrunzătoare. „Nu toți foștii mei asistenți s-au dovedit a fi la înălțimea experimentelor mele de zbor.”

— Niciunul, din câte știu eu, răspunse șef de sală și adăugă: — Tânărul meu protejat de aici... M-a împins mai aproape de biroul lui Manacardi, astfel încât a trebuit să-l privesc pe savant direct în ochi, în timp ce, firește, mi-am coborât ochii. Acest tânăr promițător nu este destinat cuceririi cerurilor. Astfel de experimente sunt chiar interzise în mod expres, așa cum a binevoit să ordone cancelarul; al doilea paragraf al ordinului, dacă vă veți obosi.

Der Maitre pocht auf das Papier, das er auf den Tisch gelegt hat, teils über den Bart des Hofalchimisten ausgebreitet. Kleines Getier, das in Manacardis Mannespracht aufgeschreckt wurde, krabbelt über die eng beschriebenen Zeilen.

Der Gelehrte wirft mir einen misstrauischen Blick zu und studiert das Dokument. „Hm“ … „Hmm“ … „Hmmm“. Während die Augen des Wissenschaftlers über den Text huschen, stößt er diesen Laut auf immer höher und länger klingende Art aus. „Ich sehe“, sagt er dann, „dieser junge Mann namens der Hübsche -“, er schaut kurz auf und mustert mich, „naja. Ansichtssache – soll mir bei meinen alchimistischen Experimenten helfen. Darf ich fragen, ob er von Alchimie überhaupt etwas versteht?“

„Încă nu”, a răspuns șeful de sală, „dar avem încredere deplină în abilitățile dumneavoastră didactice.”

Manacardi e furios: „Ar trebui să-mi pierd timpul prețios antrenând un clovn care habar n-are despre subiect, îmi stă mereu în cale și probabil mă bombardează cu întrebări stupide?”

„Ganz recht“, sagt der Maitre mit einem gefährlichen Lächeln. „Zunächst allerdings, werter Meister, solltet Ihr ihm erstmal das Lesen beibringen – falls Eure Zeit es Euch erlaubt, die Ihr hinfort sicherlich vorwiegend der Sicherung der Landesgrenzen widmen werdet, wie ich annehme.“