Aproape nimeni în Transilvania – cu excepția îngrijitorului de la toaleta publică din Sighișoara, unde poți să te fotografiezi lângă un fel de sperietoare menită să-l reprezinte pe Prințul Întunericului pentru câțiva lei la intrare – nu este în mod special încântat să fie întrebat despre Dracula. Cu toate acestea, acest lucru se întâmplă constant ori de câte ori turiștii se aventurează în regiunea carpatică dincolo de pădurile întunecate.

Bram Stoker, so heißt es, wollte seinen Eins-a-Vampirroman ursprünglich in der Steiermark spielen lassen. Es kam anders und südöstlicher. Dann folgten viele B-Movies, die den Schauspieler Christopher Lee in der Rolle des adligen Blutsaugers unsterblich beziehungsweise untot machten (darunter 1972 das erstaunliche Werk „Dracula jagt Mini-Mädchen“) – und natürlich die „Rocky Horror Picture Show“ mit ihrem „Transvestite from transsexual Transylvania“. Auch sie hinterließ nachhaltigen Eindruck, vorwiegend im Westen.

Prințul valah Vlad al III-lea, cunoscut și sub numele de Vlad Țepeș sau „Țepeșul”, este modelul istoric pentru Dracula. Acest fiu al lui Vlad al II-lea, Dragonul (Dracul) – numit astfel deoarece a fost membru al Ordinului Dragonului al împăratului Sigismund – s-a născut probabil în 1476 sau un an mai târziu. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla în Sighișoara, Transilvania.

Ganz gewiss war dieser Zuwachs der Vlad-Brut für viele Zeitgenossen kein Glücksfall, schon gar nicht für osmanische Abgesandte. Die ließ der Walachen-Herrscher Vlad Tepes von ihren Audienzen bei ihm gerne mal nur als Kopf im Korb an die Hohe Pforte des Topkapi-Palasts in Instanbul zurückkehren.

Sașii transilvăneni susțin că comuniștii români au atribuit ulterior, în mod eronat și rău intenționat, orașul lor săsesc Sighișoara sângerosului Vlad Țepeș. O placă de pe o casă din centrul istoric al orașului pretinde că atestă anii săi de reședință. Orașul vechi, altfel frumos, Sighișoara este plin de turiști și kitsch-uri cu Dracula.

Totuși, saxonii înșiși nu au fost niciodată deosebit de sinceri când a venit vorba de Vlad. Conducătorul valah le-a împiedicat comerțul profitabil cu sistemul său de taxe. Prin urmare, au răspândit tot felul de povești macabre despre el.

Nu că ar fi fost cu adevărat necesare. Vlad, deși se autoproclama apărător al credinței creștine împotriva otomanilor, la a căror curte sultană și-a petrecut anii de formare ca ostatic, a fost, fără îndoială, un țepes respingător.

Einzelheiten seines Tuns werden in der einschlägigen Literatur genüsslich beschrieben; von der Kunst, einen Pfahl hinreichend zuzuspitzen und einzufetten, bis hin zu den geeigneten Körperöffnungen männlicher- und weiblicherseits, in die das grausame Holz sorgsam, noch in waagerechter Lage der Delinquenten, zu treiben war, damit es lebenswichtige Organe nicht sofort verletzte, bevor es neben dem Kopf, zu den Schultern, aus dem Leib drang und der Pfahl dann für langsames, qualvolles Sterben aufgerichtet werden konnte. Zu wahren Pfahl-Wäldern.

Puh. Ja, das ist schlimm. „Drac“ bedeutet im modernen Rumänisch „Teufel“, das half der Legendenbildung. Der Vlad soll der Kirche abgeschworen und Blut aus einem Kelch getrunken haben, nachdem ihn die Kunde vom Tod seiner geliebten Frau erreicht hatte. Diese hatte dem Leben angeblich mit einem tiefen Sturz aus einem Schlossfenster entsagt, weil sie durch eine gefälschte Botschaft annehmen musste, dass ihr vergötterter Gatte auf dem Schlachtfeld gefallen wäre.

 Vampirismus freilich kommt nur weit weg von Siebenbürgen bei einigen wenigen amerikanischen Fledermausarten vor. Allerdings litt die gesamte rumänische Nation vor allem in der zweiten Hälfte des 20. Jahrhunderts unter keineswegs erfundenen Blutsaugern.

Aceștia purtau multe nume necunoscute, dintre care unele încă trebuie descoperite și urmărite penal, dar două dintre ele proeminente sunt, fără îndoială: Nicolae și Elena Ceaușescu – comuniști autocrați din epoca de piatră, cu o putere eternă imaginată, care, după un proces-spectacol de Crăciunul din 1989, în timpul unei revolte sângeroase, au fost executați pe bună dreptate, dacă nu chiar legal.

Diese Wand hätte nicht ausgereicht, um die Schatten aller unter ihrer jahrzehntelangen Gewaltherrschaft exekutierten Opfer hinter, neben, über und unter ihnen abzubilden. Es gibt rumänische Haushalte, in denen das Video vom verdienten Ende des Grusel-Pärchens heute noch gern gesehen wird.   

Dem frühen Vorgänger der Ceaușescus, dem Vlad, kann man vieles vorwerfen, die Unsitte des nocturnen Aderlasses trotz Bram Stoker hingegen wohl nicht. Kürzlich kam in Kleingroßdorf jedoch jemand an, der anderer Meinung war.

„Minunat. E cu adevărat minunat, parcă de-a dreptul extraordinar. Deci chiar sunt în Transilvania, nu-i așa?”

Timothy ura turiștii americani. Felul în care se îmbrăcau, felul în care vorbeau. Pentru englez, ceea ce a scris Mark Twain despre relația dintre Regatul Unit și Statele Unite era adevărat: „Două națiuni despărțite de o limbă comună”.

Dar ce putea face? Afacerile mergeau încet. Oaspetele din Littlefield, Pennsylvania, era în prezent singurul pe care Timothy îl găzduia la pensiunea sa, în acea veche casă saxonă din centrul satului, pe care o restaurase cu dragoste și migală. Dragostea îl adusese și pe el aici. Soția lui era româncă. Era meșteșugar, unul iscusit și muncitor.

Timothy recunoscuse potențialul latent al orașului Kleingroßdorf, se pusese pe treabă, conservase și înfrumusețase structura rămasă din casa de multă vreme dărăpănată pe care o dobândise pentru o sumă de bani mizerabilă și adăugase camere de oaspeți în stil vechi. Lavoarele erau găleți de tablă fără fund, învelite în porțelan. Scurgerile lor duceau la un sistem de canalizare care se baza mai mult pe credință decât pe standardele occidentale.

Paturile duble erau echipate cu saltele noi-nouțe, cu arcuri continue. Cadrele patului, însă, erau vechi, foarte vechi, datând din vremurile glorioase saxone, când oamenii se așezau devreme pentru noapte, imediat după apusul soarelui, de o parte și de alta a spațiului dintre saltele, unul poate cu o bandă la mustață și intenții creștine de procreare, celălalt cu o bonetă de noapte și temeri anxioase, dar resemnate.

Man musste halt seine Pflicht tun, nicht wahr; jeder und jede, wo er und sie diese zu erfüllen hatte, auch wenn schon ziemlich viele hungrige Mäuler zu stopfen waren. Man konnte nur einmal in der Woche zum Speckturm der Kirchenburg gehen, wo die Notvorräte für den Fall feindlicher Angriffe verwahrt wurden, sich seine Ration von der für jede Hausnummer im Dorf sorgsam markierten Speckseite abschneiden lassen. Damit musste man wirtschaften.

Timothys wirtschaftliche Erwägungen beruhten darauf, wie schön die Gegend war, dass Internet-Travelsites Siebenbürgen immer häufiger als Geheimtipp auswarfen. Ja, es kamen die üblichen Rumänen, vor allem im Winter, die wollten dann hinauf zur Hohen Rinne und skifahren. Er hatte aber durchaus auch auf internationale Gäste gehofft. Jedoch nicht gerade auf diesen, der in Shorts und Sandalen vor ihm saß.

„Spune-mi, atunci”, a spus singurul oaspete de vară al lui Timothy, „ce-i cu ei, vampirii? Mai sunt prin preajmă?”

Timothy schloss kurz die Augen. „Well, you kow – they only come out at night.“

„Mulți dintre ei?”

Timothy ritt der Teufel, vielleicht der Drac. „Lots and lots. With full moon they just swarm around, we seek shelter in our basement then, covered under heaps of garlic.“

„Uau. Cred că e lună plină, nu-i așa?”

— Mâine, spuse Timothy.

„Uau. Minunat”, își adună din nou americanul vocabularul său limitat. „Crezi că aș putea să zăresc o sugătoare de sânge? Poate să fac o poză sau două?”

"Depinde."

„Pe ce?”

„The extra price you’re willing to pay.“ Mit düsterer Stimme fügte Timothy hinzu: „That ultimate price may be your life, of course. Endless darkness. For the time being, however, I would just charge you an extra 2.000 Lei (rund 400 Euro).“ Endlose Dunkelheit gab es in Kleingroßdorf freilich nur, wenn die Straßenbeleuchtung mal wieder ausfiel, so regelmäßig wie der gesamte elektrische Strom.

„Înțelegere”, a confirmat vizitatorul Transilvaniei din Littlefield, Pennsylvania. „Deci mâine ce facem?”

— Vom face o plimbare până la locul de veci, spuse Timothy cu o voce sepulcrală, folosind puținele cuvinte de germană pe care le învățase de la sașii transilvăneni. Sus, la vechiul cimitir german de pe deal.

Der alte deutsche Friedhof wies noch ein paar Grabsteine von Sachsen auf, die im Zweiten Weltkrieg während der östlichen Erweiterung des deutschen Machtbereichs in die SS gepresst worden waren, ihr teils aber auch begeistert beitraten und nahe der Heimat fielen. Wenige andere sterbliche Überreste aus dieser Zeit hatten es zurück in die Mutterscholle geschafft. Sie blieben nach dem Zusammenbruch des „Tausendjährigen Reichs“ im Donez-Becken oder in Sibirien.

Probabil că nimeni nu s-a obosit vreodată să înmormânteze cum se cuvine trupurile sașilor deportați – bărbați și femei apte de muncă – sau măcar să le numere, după ce au cedat privațiunilor cauzate de munca forțată sub dominația sovietică. Pietrele lor funerare nu au fost niciodată ridicate la locul lor de veci.

Doch bewahrte dieser Ort auch das Andenken an jene, die nach der Hitlerei in Siebenbürgen ausgeharrt hatten, ihren Besitz verloren und schließlich auch ihr Leben. Dabei half der Geheimdienst Securitate der rumänischen kommunistischen Diktatur kräftig mit. Dann, als auch dieser Terror vorbei war, starben die Sachsen nur noch an Altersschwäche.

Puține dintre familiile lor au crescut în zonă și s-au ocupat personal de morminte. Cei care au putut pleca au emigrat în număr mare, în principal în Germania de Vest, lăsând în urmă rămășițele strămoșilor lor. Din noile lor case, au trimis bani către parohia germană rămasă pentru întreținerea mormintelor. Cu toate acestea, doar câțiva sași încă lucrau în registrul administrației cimitirului. Personalul, predominant român, a întâmpinat uneori dificultăți în a potrivi donațiile cu locurile de veci corecte, cu toate numele cu conotații străine din alt secol - toți Philippi, Roth și Schuster - în timp ce sortau fișele funerare îngălbenite.

Asta nu era treaba lui Timothy. Era englez și pragmatist și avea mulți prieteni în sat, toți, ca și el, ceea ce în limba românească se numește „Schmecher”, vulpi viclene. Unii dintre ei erau români, alții sași curajoși care iernaseră acolo. Ambelor grupuri le plăcuse întotdeauna să le facă feste străinilor prostuți. Și acum se întâmpla.

Proprietarul „Cabanei Sasilor” din localitate, „Coliba Saxonă”, era un bătrân saxon. Conducea un club de motocicliști enduro înrăiți, cărora le plăcea să urce pantele din jurul satului cu zgomot maxim. Era și DJ. Nu numai că deținea o colecție considerabilă de hituri vechi germane, muzică de fanfară transilvăneană și muzică populară românească - o colecție insuportabilă pentru urechile sensibile - dar era și mândrul proprietar al unei mașini de ceață alimentate cu baterii.

Dieser Apparat wurde tagsüber gut verborgen am Ort der Ruhe in Stellung gebracht. Es würde natürlich noch ein Untoter aus einem Grab auferstehen müssen. Der sächsische Totengräber hatte zufällig gerade eine frische Grube ausgehoben, die dazugehörige Bestattung stand aber erst übermorgen an. Gegen ein Handgeld erklärte er sich bereit, sich kurz vor Mitternacht in das bereits geschaufelte Erdloch zu kauern, sich zum rechten Zeitpunkt aufzurichten, mit einem alten sächsischen, mottenzerfressenen Kirchenpelz angetan, den Timothy mal günstig auf einem Flohmarkt erstanden hatte, als Dekoration für die Garderobe in der Eingangsdiele seines Bed and Breakfasts.

Alles war gerichtet, die Vorbereitungen perfekt. Der Vollmond ging auf. Der Nebelwerfer warf Nebel. Es flatterten sogar ein paar Fledermäuse über das Friedhofsgelände; die waren nicht mit Timothy im Bunde, sondern tun dies dort im Allgemeinen tatsächlich jede Nacht.

În inima întunecată a Transilvaniei, Timothy și-a pus mâna pe zăvorul porții din fier forjat care ducea la locul de odihnă, care atârna strâmb în balamale, și i-a făcut semn tovarășului său din Littlefield, Pennsylvania, ducându-și conspirativ degetul arătător la buze. Poarta scârțâia de la trecerea timpului; turistul, de încântare. „Uau. Minunat”, a remarcat el previzibil.

„Hold on tight and enjoy your ride“, sagte Timothy und ergriff die Hand des Amerikaners. „And, for Mighty God’s sake, do wear this.“ Er bekränzte den Touristen mit einer Knoblauchkette, warf sich selbst auch eine um. „Are you a Christian, my dear Sir?“, fragte er.

„Reborn Evangelist“, sagte der Tourist atemlos, dennoch bestimmt. „Should we not have brought a cross, too?.“

În acel moment, groparul s-a ridicat din groapă și și-a desfăcut brațele. A strigat: „Iubita mea soție, unde ești? Îți voi onora memoria, voi răzbuna profanarea ei și îmi voi revărsa pedeapsa veșnică asupra lumii!”

„Ce spune?”, întreabă turistul. „Soartă”, îi spune Timothy. „Soartă veșnică tuturor celor care dezonorează onoarea iubitei mele soții. O voi răzbuna.”

„Awesome. He said that in Romanian?“

„No. In German.“

„Well, Dracula must be a Nazi, I gather. Makes sense with the whole blood an honor thing and all that. You think it’s safe to take a picture of me by his side?“

„Nu știu. Poate pentru un bacșiș generos. În ultima vreme trăiește mai ales din timbre de sânge și n-ar folosi banii în plus. Presupun că usturoiul ar trebui să te protejeze, chiar dacă doar pentru scurt timp. Dar s-ar putea să descoperi că poza nu-l arată prea bine – cei de neamul lui se reflectă în oglinzi.”

„No prob“, sagte der Amerikaner, „I don’t carry a reflex camera, just my smartphone. Would you mind?“ Er überreichte Timothy sein iPhone und zusätzliche 500 Lei.

Timothy hatte Mühe, den angebrachten Ernst zu bewahren. Der Totengräber auch, aber die 500 Lei waren ihm nicht entgangen, und für die legte er sich noch einmal extra ins Zeug. Er winkte dem Touristen aufmunternd zu.

„Dumnezeule, cât miroase. Trebuie să fie pe jumătate putred”, i-a spus americanul în șoaptă lui Timothy, apoi s-a așezat lângă gropar, căruia nu-i plăcuse niciodată să facă duș. „Mirosul secolelor”, a spus Timothy cu ultimele rămășițe de autocontrol pe care le mai avea și a apăsat pe declanșator.

Nach dieser unvergesslichen Nacht musste der Tourist aus Littlefield, Pennsylvania, früh aufstehen – weil sein transkontinentaler Rückflug  bevorstand. Als er noch vor Sonnenaufgang das Fenster seines Fremdenzimmers öffnete, war es ihm, als ob etwas in der Dämmerung aufflöge, womöglich ein Fledermaus-Schwarm. Es waren aber nur Spatzen. „The real Transylvania“, dachte er dennoch.

Der Tourist checkte ein. Er flog los. Doch kurz nach dem Start im Morgengrauen vom internationalen Flughafen Hermannstadts (Sibiu) ging etwas schief. Im Steigflug verfing sich in den Turbinen des Flugzeugs ein Schwarm von irgendetwas Geflügeltem. Statistisch gesehen sind solche Unfälle extrem selten. Die Überlebenschancen der Passagiere auch.

Das letzte Foto vom wackeren Reisenden aus Littlefield, Pennsylvania, das er vor seinem gescheiterten Heimflug aus Rumänien in seine WhatsApp-Gruppe gestellt hatte, zeigt ihn selbst messerscharf neben einer verschwommenen Gestalt, deren Umrisse kaum erkennbar sind. Es scheint, als ob eine schwarze Schwinge einen Teil des Objektivs verdunkelt hätte.